Whitman renunță la rima și metrica tradițională în favoarea unui ritm larg, pulsatoriu, care mimează vorbirea naturală și fluxul conștiinței. Tehnica enumerării (Catalogarea):
Opera se desfășoară ca un lung monolog dramatic, structurat în secvențe lirice care trec de la contemplație la meditație filozofică și descriere realistă.
„Mă celebrez pe mine, și mă cânt pe mine.”
Whitman este părintele în literatura modernă. El abandonează rima și măsura fixă, considerându-le „cătușe” pentru spiritul american care are nevoie de spațiu.